Hantavirus: simptome, transmitere, tratament și prevenție

Hantavirus: simptome, transmitere și tratament

Hantavirusurile reprezintă o familie de virusuri ARN transmise omului de la rozătoare, cel mai adesea prin inhalarea aerului contaminat cu urină, fecale sau salivă uscate ale șoarecilor infectați. În funcție de tipul de virus, infecția poate determina afectare gravă a rinichilor sau a plămânilor. Transmiterea de la om la om este excepțională. Nu există antiviral specific aprobat și nici vaccin disponibil pe scară largă — tratamentul este de susținere. În România predomină forma renală (FHSR), iar diagnosticul precoce este esențial pentru evoluție favorabilă.

De ce se vorbește din nou despre hantavirus?

La începutul lunii mai 2026, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a confirmat trei decese și cel puțin opt cazuri suspecte de infecție cu hantavirus la bordul unei nave de pasageri ce traversa Atlanticul de Sud între Argentina și Capul Verde. OMS a clasificat riscul global drept redus, dar continuă supravegherea atentă și secvențierea genomică a probelor.

Cazul atrage atenție specială pentru că nava a plecat din Argentina, regiune în care circulă virusul Andes — singura variantă de hantavirus pentru care s-a documentat transmitere limitată de la om la om.

Pentru România, hantavirusul nu este o amenințare nouă. Țara face parte din centura endemică balcanică a virusurilor Dobrava și Puumala, alături de Serbia, Bulgaria, Slovenia și Croația. Cazurile sunt monitorizate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și sunt boli cu declarare obligatorie conform legislației sanitare.

Ce este hantavirusul?

Hantavirusurile aparțin familiei Hantaviridae din ordinul Bunyavirales și sunt virusuri de tip ARN. OMS a identificat peste 20 de specii patogene pentru om. Rozătoarele — șoareci, șobolani și voli — sunt gazdele lor naturale: poartă virusul cronic fără să se îmbolnăvească și îl elimină timp de luni întregi prin urină, fecale și salivă.

Infecția cu hantavirus este o zoonoză — se transmite de la animal la om. În funcție de specia virală și de zona geografică, apar două tablouri clinice principale:

1. Febra hemoragică cu sindrom renal (FHSR)

Forma dominantă în Europa, Asia și România. Afectează în principal rinichii și sistemul vascular. OMS estimează aproximativ 150 000 de cazuri anuale la nivel mondial, peste jumătate în China. În România, virusurile responsabile sunt în principal Dobrava-Belgrade (formă mai severă) și Puumala (formă mai ușoară).

2. Sindromul cardiopulmonar cu hantavirus (HPS)

Răspândit predominant în Americi. Afectează plămânii și sistemul cardiovascular, putând determina insuficiență respiratorie cu evoluție rapidă. Letalitatea, conform Centers for Disease Control and Prevention (CDC) din SUA, ajunge la aproximativ 38 %. Această formă nu este prezentă în România sau în Europa.

Cazul special: virusul Andes

Virusul Andes, prezent în Patagonia (Argentina și Chile), este singurul hantavirus pentru care s-a documentat transmitere limitată de la om la om. Această particularitate îl face deosebit de relevant în contextul focarului maritim din 2026.

Hantavirusul în România: epidemiologie

România se află în zona endemică balcanică a hantavirusurilor, alături de țările vecine din Peninsula Balcanică. Virusul Dobrava-Belgrade a fost descris pentru prima dată în Serbia în 1992, iar prezența lui în România a fost confirmată ulterior prin studii ale Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino".

Caracteristici principale în România:

• Cazurile confirmate clinic sunt relativ puține — în general sub 50 pe an, cu variații semnificative

• Distribuția geografică este concentrată în Transilvania, Banat, Maramureș, Bucovina și zonele de dealuri și munți din Carpați, unde populațiile de rozătoare sunt mai dense

• Virusul Dobrava-Belgrade este predominant și este transmis de șoarecele de pădure cu guler galben (Apodemus flavicollis)

• Virusul Puumala, transmis de șoarecele roșu de pădure (Myodes glareolus), determină forme în general mai blânde

• Letalitatea este redusă (sub 1 %) în formele Puumala, dar poate atinge 5–12 % în cazurile severe Dobrava

• Vârful sezonier este între lunile mai și octombrie, perioada de activitate maximă a rozătoarelor

Hantavirusurile sunt incluse în lista bolilor cu declarare obligatorie și sunt raportate către Direcția de Sănătate Publică (DSP) județeană.

Simptomele hantavirusului

Infecția evoluează de obicei în două faze. Simptomele inițiale seamănă cu cele ale unei gripe sau ale unei infecții cu COVID-19, ceea ce poate întârzia diagnosticul.

Perioada de incubație: de regulă 12–21 de zile după expunere. În cazuri rare, simptomele pot apărea după 5–60 de zile.

Faza inițială (zilele 1–5)

• Febră înaltă cu instalare bruscă

• Dureri musculare intense, în special la nivelul spatelui, șoldurilor și umerilor

• Stare de oboseală marcată

• Cefalee, amețeli

• Tulburări gastrointestinale: greață, vărsături, dureri abdominale, uneori diaree

• Frisoane

• Înroșirea feței și a gâtului

Faza de stare (zilele 4–10)

În funcție de virusul implicat, evoluția se diferențiază:

FHSR (forma renală — România)

• Dureri lombare caracteristice

• Reducere semnificativă a diurezei (oligurie), uneori până la anurie

• Hematurie (sânge în urină)

• Vedere încețoșată sau miopie tranzitorie — semn timpuriu tipic în infecția cu virus Puumala

• Peteșii (mici puncte roșii pe piele)

• Sângerări nazale sau gingivale

• Hipotensiune, uneori șoc

HPS (forma pulmonară — Americi)

• Dispnee marcată și tahipnee

• Tuse seacă

• Edem pulmonar

• Șoc și insuficiență respiratorie

Important: dacă ați avut contact recent cu rozătoare sau cu spații posibil contaminate și prezentați aceste simptome, adresați-vă fără întârziere unui medic. Tratamentul de susținere precoce îmbunătățește semnificativ prognosticul.

Cum se transmite hantavirusul?

Calea principală — inhalarea aerosolilor: când urina, fecalele și saliva rozătoarelor infectate se usucă, particulele virale se dispersează în aer la măturat, mutarea obiectelor sau curățarea spațiilor. Spațiile închise și prost ventilate — cabane, hambare, șuri, podureri, pivnițe, magazii, case de țară nelocuite — prezintă cel mai mare risc.

Alte căi documentate:

• Contactul cu suprafețe contaminate, urmat de atingerea gurii, ochilor sau nasului

• Mușcătura unui rozător infectat (rar)

• Consumul de alimente contaminate cu salivă de rozătoare (rar; sucul gastric inactivează de obicei virusul)

Căi prin care hantavirusul NU se transmite:

• De la om la om, în condiții obișnuite. Singura excepție este virusul Andes din America de Sud.

• Transfuziile de sânge nu au fost documentate ca mod de transmitere.

• Animalele de companie (pisici, câini) sau de fermă (vaci, găini) nu sunt gazde ale virusului. Pot transporta însă mecanic material contaminat dacă au vânat rozătoare.

Persoane cu risc crescut

Riscul de infecție este mai mare la:

• Agricultori și crescători de animale

• Lucrători forestieri, vânători, drumeți, campatori

• Persoane care curăță spații închise nelocuite o perioadă îndelungată — în special la deschiderea caselor de la țară la începutul primăverii

• Muncitori în construcții, deratizatori

• Personalul de laborator care lucrează cu rozătoare

• Locuitori ai zonelor rurale din regiunile endemice

În România, majoritatea cazurilor apar între aprilie și octombrie, când activitatea rozătoarelor este mai intensă și se efectuează lucrări în spații rurale.

Diagnosticul

Diagnosticul se bazează pe combinația dintre suspiciunea clinică, contextul epidemiologic și confirmarea de laborator.

1. Anamneza: întrebarea-cheie este dacă a existat contact cu rozătoare sau ședere în spații posibil contaminate (casă de la țară, hambar, magazie, pădure) în săptămânile anterioare.

2. Examenul clinic: evaluarea hemodinamică, a funcției renale, a semnelor de sângerare.

3. Investigații de laborator:

• Serologie (ELISA): identificarea anticorpilor IgM și IgG împotriva hantavirusului

• PCR: detecția ARN-ului viral, utilă în faza incipientă

• Hemoleucograma: trombocitopenia este aproape constantă

• Funcția renală: creatinină, uree

• Examenul de urină: proteinurie, hematurie

• Funcția hepatică pentru evaluarea disfuncției multiorganice

4. Imagistică:

• Radiografie sau tomografie computerizată toracică în caz de suspiciune de afectare pulmonară

• Ecografie renală în formele cu sindrom renal

În România, infecția este boală cu declarare obligatorie — laboratorul care confirmă cazul trebuie să anunțe Direcția de Sănătate Publică județeană.

Tratamentul hantavirusului

Nu există terapie antivirală specifică aprobată și nici vaccin disponibil în România sau Uniunea Europeană. Tratamentul este de susținere și adaptat tabloului clinic.

În FHSR (forma renală)

• Internare în spital de boli infecțioase în formele moderate și severe

• Hemodializa poate salva viața în insuficiența renală acută

• Echilibrare hidroelectrolitică atentă

• Susținerea tensiunii arteriale

• Tratamentul complicațiilor hemoragice, eventual cu produse din sânge

În HPS (forma pulmonară)

• Tratament în terapie intensivă

• Oxigenoterapie, ventilație mecanică dacă este necesar

• Gestionarea atentă a aportului de lichide (excesul agravează edemul pulmonar)

• Susținere hemodinamică cu vasopresoare

Antivirale

Ribavirina a arătat în unele studii beneficii în formele incipiente de FHSR, însă dovezile rămân controversate și nu este standard de tratament. Decizia este individualizată, de către medicul infecționist.

Diagnosticul precoce și tratamentul de susținere adecvat sunt principalii factori care influențează prognosticul.

Prevenția: cum să te protejezi?

În absența unui vaccin, prevenția se bazează pe deratizare și curățarea sigură a spațiilor posibil contaminate.

Acasă și la locul de muncă:

• Astupați crăpăturile și deschiderile prin care pot pătrunde rozătoarele

• Depozitați alimentele și hrana pentru animale în recipiente etanșe

• Aruncați gunoiul în mod regulat

• Îndepărtați posibilele adăposturi din apropierea clădirilor: stive de lemne, resturi vegetale, materiale de construcție

La curățarea spațiilor închise nefolosite o perioadă îndelungată (cel mai mare risc):

• Aerisiți spațiul cel puțin 30 de minute înainte de a intra

• Nu măturați și nu aspirați la uscat — virusul se dispersează în aer

• Umectați suprafețele cu o soluție dezinfectantă (de exemplu clor diluat, o parte la nouă părți apă) înainte de a șterge cu o lavetă umedă

• Folosiți cel puțin mască de protecție FFP2 sau N95 și mănuși impermeabile

• Spălați-vă temeinic pe mâini după lucru și spălați hainele la temperaturi de cel puțin 60 °C

În activitățile în aer liber (camping, drumeții, vânătoare):

• Evitați amplasarea cortului în apropierea vizuinilor de rozătoare

• Depozitați alimentele în recipiente etanșe, ridicate de la sol

• Folosiți cort cu fundul cusut sau dormiți pe o platformă ridicată

În mediul rural românesc, autoritățile sanitare recomandă atenție specială la deschiderea caselor de la țară primăvara, o practică obișnuită care a fost asociată cu cazuri de infecție.

Când să consultați medicul?

Adresați-vă medicului prompt dacă:

• Ați avut contact cu rozătoare sau cu spații posibil contaminate (casă de țară, hambar, magazie, pădure) și apar febră înaltă, dureri musculare intense sau cefalee severă

• Apar dispnee, tuse persistentă sau scădere marcată a cantității de urină

• Observați peteșii sau sângerări inexplicabile

Consultația inițială se face de regulă la medicul de familie sau direct la un medic de boli infecțioase. În funcție de evoluție, pacientul poate fi îndrumat către nefrolog sau pneumolog.

🔍 Pe platforma HekimDoktor puteți găsi medici specialiști în boli infecțioase, nefrologie și pneumologie și puteți programa consultații online, cu suport disponibil în limba română.

Întrebări frecvente

Hantavirusul se transmite de la om la om?

În condiții obișnuite, nu. Singura excepție documentată este virusul Andes din America de Sud, unde au fost raportate cazuri limitate de transmitere între persoane.

Cât de periculos este hantavirusul în România?

Majoritatea cazurilor din România sunt produse de virusul Puumala, cu evoluție în general blândă și letalitate sub 1 %. Formele mai severe sunt cauzate de virusul Dobrava-Belgrade, cu letalitate de 5–12 %.

Există vaccin împotriva hantavirusului?

Nu există vaccin aprobat în România sau în Uniunea Europeană. Unele țări asiatice utilizează vaccinuri inactivate cu disponibilitate și eficacitate limitate.

Câinele sau pisica mea pot să-mi transmită hantavirus?

Nu. Animalele de companie nu sunt gazde ale virusului. Totuși, dacă vânează rozătoare, pot transporta mecanic material contaminat în casă.

Care este perioada de incubație?

De regulă 12–21 de zile, până la 60 de zile în cazuri rare.

Am găsit excremente de șoarece în pivniță, ce fac?

Simpla găsire a excrementelor nu înseamnă infecție. Riscul vine din inhalarea particulelor în timpul curățării. Aerisiți cel puțin 30 de minute, umeziți toate suprafețele cu dezinfectant, purtați mască FFP2 și mănuși și nu măturați și nu aspirați la uscat. Cu aceste măsuri, riscul scade considerabil.

Care zone din România sunt cele mai afectate?

Cazurile se concentrează în Transilvania, Banat, Maramureș, Bucovina și zonele de munte ale Carpaților, unde populațiile de rozătoare sunt mai dense.

Hantavirusul este boală cu declarare obligatorie în România?

Da. Cazurile confirmate trebuie raportate la Direcția de Sănătate Publică (DSP) județeană.

Puncte esențiale de reținut

• Hantavirusul este un virus ARN transmis de rozătoare, în principal prin inhalarea aerosolilor din excrețiile lor uscate.

• În România predomină forma renală (FHSR), cauzată de virusurile Dobrava-Belgrade și Puumala.

• Transmiterea de la om la om nu apare în viața de zi cu zi, cu excepția rară a virusului Andes.

• Nu există vaccin sau antiviral specific aprobat — tratamentul este de susținere.

• Prevenția se bazează pe deratizare și curățarea sigură a spațiilor posibil contaminate.

• Anamneza expunerii la rozătoare este cel mai prețios indiciu diagnostic.

Aviz medical: acest articol are caracter informativ general și nu înlocuiește consultația, diagnosticul sau tratamentul medical de specialitate. Pentru orice problemă legată de sănătate, consultați un medic.

Surse: Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino", Ministerul Sănătății, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Centers for Disease Control and Prevention (CDC).

Notă editorială: acest articol a fost realizat de echipa editorială HekimDoktor. Se recomandă revizuirea de către un medic infecționist înainte de publicare.